Românii plecați cu Dacia Duster în Siberia au evitat un accident în lanț pe șosea

Autor: Elena Luchian 21 ian. 2020 Știri auto

Românii care au plecat cu Dacia Duster în Siberia au luat o decizie prin care au evitat un carambol pe șosea. Au rămas pete noapte într-un orașel, în loc să-și continue drumul. A doua zi, au primit fotografii cu accidentul în lanț.

Galerie foto

Dacă nu ar fi petrecut noaptea la Kemerevo, sătmărenii Kinga și Attila Bertici ar fi plecat la drum pe șoseaua pe care a avut loc un carambol în care au fost implicate 15 mașini. Deși se grăbeau să ajungă la Novosibirsk, cei doi au ales să se odihnească.  Pe șoseaua învăluită în ceață și acoperită de polei, mai mulți șoferi au pierdut controlul mașinilor. Cei din spatele lor au văzut prea târziu și nu au mai putut opri la timp, lovind în plin vehiculele oprite. Alți șoferi au fost nevoiți să petreacă ore în șir în blocaj, până când autoritățile au eliberat drumul.

Românii Kinga și Atilla Bertici sunt în drum spre casă, după ce au ajuns la “Polul frigului”, cea mai rece așezare umană de pe mapamond. Cei doi au părăsit România pe 12 decembrie 2019, pentru a străbate 11.400 de kilometri până la Oymaykon și încă pe atât pe drumul de întoarcere. Unul dintre cele mai grele momente a fost în preajma sărbătorilor, atunci când au rămas fără portofelul în care aveau bani, carduri și acte.

Cei doi au înfruntat iadul alb din Siberia la bordul unei Dacia Duster 1.5 dCi, echipată cu sistem de încălzire auxiliară Webasto, care i-a costat 2.500 de euro. Pentru ca Atilla și Kinga să treacă cu brio prin zonele cu temperaturi extreme, Duster-ul a primit și o izolație termică specială.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Facebook / Hello Siberia Expedition



Comentarii
Inchide